Meciurile România – Kazahstan şi Danemarca – România vor fi transmise în direct de TVR

0
21

Meciurile România – Kazahstan şi Danemarca – România din Preliminariile Campionatului Mondial FIFA Rusia 2018 vor fi transmise în direct şi în exclusivitate de TVR 1 şi TVR HD, joi, de la ora 21.45, şi duminică, de la 19.00.

Primul meci va fi comentat de Dragoş Bocanaciu şi Marian Olaianos, iar cel de-al doilea va fi comentat doar de Marian Olaianos, informează Televiziunea Română, conform News.ro.

Ambele partide sunt precedate şi urmate, de la orele 21.00 (respectiv 18.35) şi 23.45 (respectiv 20.55), de ediţii speciale ”Repriza a treia”, transmise în direct şi moderate de Costin Deşliu.

După miezul nopţii, la TVR 1 şi TVR HD, vor fi rezumatele tuturor partidelor disputate în grupa noastră şi în celelalte grupe de calificare. Duminică, la TVR 1, Telejurnalul de seară va începe mai târziu, la ora 21.00.

Cu ultimele două partide din preliminariile pentru Cupa Mondială FIFA Rusia 2018, România începe pregătirile pentru Euro 2020. Înfrângerea din Muntenegru a risipit şi ultima şansă de calificare la Mondialul de anul viitor. Federaţia Română de Fotbal a renunţat la germanul Cristoph Daum şi l-a instalat pe Cosmin Contra. Fostul antrenor al lui Dinamo îşi va face debutul ca selecţioner în direct la TVR 1 şi TVR HD pe 5 octombrie, ora 21.45, în meciul cu Kazahstan. Partida se va juca la Ploieşti, pe stadionul Ilie Oană.

Din grupa E de calificare la Cupa Mondială FIFA Rusia 2018 fac parte, alături de reprezentativa României, naţionalele Poloniei, Danemarcei, Muntenegrului, Armeniei şi Kazahstanului.

TVR transmite în direct şi în exclusivitate toate meciurile Naţionalei de fotbal a României din preliminariile CM FIFA Rusia 2018.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here