Colegiul Medicilor: normele și procedurile ne răpesc din timpul de îngrijire efectivă a pacientului

0
18

Președintele Colegiului Medicilor din România, Gheorghe Borcean, consideră că timpul care ar trebui să fie alocat direct îngrijirii pacientului este „consumat” de apariția „normelor, protocoalelor și a ghidurilor”.

„În general, noțiunea de medicină personalizată este un pic alături, urmând aceeași cale cu medicina bazată pe norme, pe evidențe, pe ghiduri, pe protocoale și pe toate documentele care se practică astăzi în virtutea idee de control al calității, de creștere a calității. Medicina personalizată este aceea la care ne întoarcem după ce am parcurs 25-30 de ani de standardizare a medicinei. (…) Au apărut în schimb norme, protocoale, ghiduri, toate în sarcina corpurilor profesionale din sănătate care vă spun ca medic ne consumă din timpul alocat direct îngrijirii efective și stresează personalul din sănătate pe această sarcină, încă una adăugată celei de a îngriji pacientul și de a-ți dărui tot timpul acelui pacient și nu documentelor despre el, dar mă rog și acelea trebuie făcute”, a afirmat Borcean la Convenția Română a Spitalelor.

În opinia sa, a considera tot ce se întâmplă nefavorabil în sănătate ca pe un eșec al terapiilor sau al sistemului este fals.

„(…) Tot ce se întâmplă în jurul actului medical propriu zis (…), tot ce se întâmplă nu face decât să sprijine efectuarea în cele mai bune condiții de infrastructură a acelui act și să cuantifica calitatea și nivelul de mulțumire al celorlalți față de calitatea pe care o prestează prin munca lor directă medicii. Sănătate se dă în mod individual, bolnavii se îmbolnăvesc statistic, dar se vindecă individual. (…) Se vor vindeca după ce au trecut pe la doctor, printr-un gest de calitate”, a spus Borcean.

Directori medicali, șefi de secții clinice și manageri ai principalelor spitale din România, speakeri invitați și specialiști internaționali din 15 țări, alături de companii cu soluții pentru creșterea calității actului medical, participă joi la București la cea de-a doua ediție a Convenției Române a Spitalelor.

Evenimentul promovează exemple de succes și bune practici din activitatea clinică și de management medical, abordează provocările actuale din domeniul sănătății în context european, prezintă modele de succes și inovații pentru creșterea calității actului medical.

Programul ROHO 2017 cuprinde o amplă serie de conferințe tematice, o dezbatere internațională despre sistemele medicale din regiune și o expoziție specializată dedicată noilor tehnologii din domeniul medical.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here