Cosmin Contra: Să învăţăm din această înfrângere, aşa cum trebuie să gestionăm şi victoriile

0
11

Selecţionerul Cosmin Contra a declarat, marţi seară, că jucătorii echipei naţionale trebuie să înveţe din înfrângerea cu Olanda, aşa cum trebuie să gestioneze şi victoriile. „Ocaziile lor au venit pe greşelile noastre. Jucătorii sunt supăraţi, pentru că vor să câştige fiecare meci, atitudinea lor s-a schimbat. Trebuie să învăţăm din această înfrângere, aşa cum trebuie să gestionăm şi victoriile. În martie mai avem meciuri, voi vedea mai mulţi jucători. Nu ne place să pierdem, dar văd o naţională care e pe drumul cel bun şi sper să continuăm cu rezultate bune”, a declarat Contra.

Reprezentativa României a fost învinsă de selecţionata Olandei, scor 3-0, într-un meci amical, disputat, marţi, pe Arena Naţională, ultimul pentru „tricolori” în 2017. Golurile au fost marcate de Depay ’47, Babel ’57 şi De Jong ’81.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here