Eugen Tomac candidează pentru președinția PMP

0
4

Preşedintele executiv al Partidului Mişcarea Populartră (PMP), Eugen Tomac, anunţă că şi-a depus oficial candidatura la preşedinţia PMP, alegerile urmând să aibă loc sâmbătă la Congresul partidului, al cărui preşedinte este Traian Băsescu. El spune că a învăţat politică de la „cel mai bun”, de la fostul preşedinte Traian Băsescu, şi că îşi asumă responsabilitatea „de a continua linia politică trasată de acesta pentru modernizarea României”.

„Pentru mine, la fel ca pentru mulţi români, anul 2018 este unul special. Mă simt onorat să trăiesc această aniversare, mai ales că idealurile mele politice se regăsesc în obiectivele politice ale înaintaşilor noştri, care, acum 100 de ani, au făurit România de la Nistru până aproape de Tisa! Tocmai de aceea, am decis să îmi asum, alături de colegii mei din PMP, misiunea de a lupta pentru reîntregirea ţării, mai hotărât, mai convingător! Fiind motivat şi determinat în această misiune, mi-am depus oficial candidatura la preşedinţia PMP. La Congresul extraordinar al partidului din 16 iunie 2018, voi cere votul de încredere al colegilor noştri cu moţiunea “Partidul Mişcarea Populară – Reîntregim România!””, anunţă Tomac, miercuri, pe Facebook.

El spune că a învăţat politică de la „cel mai bun”, de la fostul preşedinte Traian Băsescu, şi că îşi asumă responsabilitatea „de a continua linia politică trasată de acesta pentru modernizarea României”.

„Avem responsabilitatea de a ne ridica la înălţimea aşteptărilor românilor. Echipa alături de care plec la drum tocmai asta va face. Este acea echipă care va aduce un plus necesar în rândul forţelor de dreapta pentru a învinge PSD la următoarele runde de alegeri. Vom fi exact acei politicieni de care România are mare nevoie în acest moment”, mai spune Eugen Tomac.

El se declară convins că, alături de toţi colegii săi din conducerea PMP, va reuşi să iau cele mai bune decizii pentru viitorul partidului şi spune că vor promova o legislaţie a sănătăţii care să le ofere tuturor românilor acces la servicii medicale de calitate în spitale, iniţiative care să schimbe din temelie haosul din administraţie şi să depolitizeze instituţiile publice, iar educaţia va fi prioritate naţională.

„Echipa PMP este cea care va duce mai departe steagul reîntregirii naţiunii române, alături de Preşedintele Traian Băsescu. Cred, cu toată convingerea, că PMP va fi, în anii care urmează, un actor credibil şi relevant în politica românească şi că, începând din 2020, vom participa la viitoarea guvernare a forţelor de centru-dreapta din România”, adaugă Tomac în mesajul în care îşi anunţă candidatura pentru funcţia de preşedinte al PMP.

sursa: news.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here