Radu Mazăre, închisoare cu executare

0
17

Fostul primar al municipiului Constanţa, Radu Mazăre, a fost condamnat, miercuri, de Tribunalul Constanţa la şase ani şi jumătate de închisoare pentru că a vândut un preţ subevaluat mai multe terenuri din Mamaia, prejudiciul ridicându-se la aproximativ patru milioane de euro. Decizia instanţei nu este definitivă şi poate fi atacată la Curtea de Apel Constanţa.

Tribunalul Constanţa a decis miercuri, condamnarea fostului primar al Constanţei, Radu Mazăre, la trei ani şi jumătate pentru vinderea la un preţ subevaluat a unuia dintre terenuri, la patru ani şi jumătate de închisoare pentru că a vândut tot la preţ subevaluat un alt teren şi la doi ani şi jumătate de închisoare deoarece nu a suspendat din funcţie mai mulţi angajaţi ai primăriei care fuseseră trimişi în judecată. Astfel, instanţa a decis contopirea pedepselor rezultând că Radu Mazăre trebuie să ispăşească o pedeapsă de şase ani şi jumătate de închisoare.

De asemenea, instanţa a dispus achitarea acestuia pentru o infracţiune de abuz în serviciu.

Cealaltă persoană judecată în acest dosar, Sorina Gina Hortolomei Moscu, a primit o condamnare de doi ani şi unsprezece luni de închisoare cu suspendare.

Totodată, societăţile judecate în acest dosar au primit în total amenzi penale care se ridică la un milion de lei.

Decizia instanţei nu este definitivă şi poate fi atacată la Curtea de Apel Constanţa.

Potrivit rechizitoriului, în 12 octombrie 2004, Radu Mazăre, în calitate de primar al municipiului Constanţa, şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu legate de corecta gestionare şi administrare a patrimoniului oraşului, cu ocazia vânzării la un preţ derizoriu, consideră procurorii DNA, de 23,56 euro/m.p., a unui teren în suprafaţă de 15.465,91 m.p., situat în staţiunea Mamaia.

Prin această faptă, procurorii anticorupţie au stabilit că a fost provocată o pagubă de 1.104.884,16 euro unităţii administrativ teritoriale şi totodată au fost obţinute foloase necuvenite cumpărătorului bunului.

În 28 februarie 2007, Radu Mazăre şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu legate de corecta gestionare şi administrare a patrimoniului oraşului, cu ocazia vânzării, la un preţ modest, a două terenuri în suprafaţă de 11.890 m.p. şi 502,81 m.p., aparţinând Primăriei Constanţa, faptă prin care a fost provocată municipiului Constanţa o pagubă de 2.971.420 euro şi totodată au fost obţinute foloase necuvenite cumpărătorului bunului, mai spun procurorii DNA.

“Concret, inculpatul Mazăre Radu Ştefan a stabilit cu intenţie o valoare diminuată, faţă de valoarea comercială reală, pentru o suprafaţă de 11.890 m.p. teren situată în intravilanul municipiului Constanţa, staţiunea Mamaia, aparţinând domeniului privat al municipiului Constanţa, în cadrul unei acţiuni de vânzare a acestuia. Terenul respectiv a fost cumpărat de SC Mehmetoglu SRL, reprezentată legal de inculpata Hortolomei Moscu Sorina Gina”, au menţionat procurorii DNA.

În 31 mai 2007, Sorina Gina Hortolomei Moscu şi SC Mehmetoglu SRL au dobândit, prin cumpărare, de la RAEDPP Constanţa, un teren în suprafaţă de 502,81 m.p. cunoscând că preţul atribuit era cu mult diminuat faţă de valoarea comercială reală.

Terenul respectiv a fost ulterior transferat societăţilor comerciale SC Bulevard SA (la data de 31.10.2007) şi SC Millenium Global Development SA (la data de 16.12.2010), reprezentante de către Sorina Gina Hortolomei Moscu.

“Tranzacţiile respective s-au făcut prin creşterea succesivă a preţului, astfel încât SC Millenium Global Development SA a dobândit terenurile respective la o valoare aproximativ egală cu cea de piaţă, fiind disimulată provenienţa ilicită a acestor terenuri”, au mai arătat procurorii.
De asemenea, el a mai fost acuzat de procurori că nu a suspendat mai mulţi angajaţi ai Primăriei Constanţa, care fuseseră trimişi în judecată pentru diverse infracţiuni.

În luna iulie a anului trecut, Radu Mazăre a fost condamnat de Curtea de Apel Bucureşti la patru ani de închisoare cu suspendare în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri din Mamaia, dar decizia nu este definitivă. În acest dosar au fost judecaţi foşti angajaţi din Primărie sau foşti consilieri locali. Prejudiciul în această cauză a fost estimat de DNA la aproximativ 114 milioane de euro.

Radu Mazăre mai este judecat şi în alte dosare, acestea aflându-se pe rolul primei instanţei. Astfel, la instanţa supremă este judecat un dosar în care fostul primar al Constanţei este acuzat că a primit opt milioane de euro şi peste opt milioane de lei de la reprezentanţii unor firme pentru facilitarea emiterii unor documente şi pentru înlesnirea câştigării unei licitaţii sau încheierea unor contracte. În acest dosar, mai sunt judecaţi fostul deputat PSD Eduard Martin, asociat al SC Polaris M Holding SRL, şi mai mulţi funcţionari din Primăria Constanţa, precum şi omul de afaceri Sorin Strutinsky.

De asemenea, el este judecat tot la instanţa supremă, împreună cu fratele său, fostul senator Alexandru Mazăre şi omul de afaceri Avraham Morgenstern, în dosarul campusului social Henri Coandă din Constanţa. Potrivit rechizitoriului procurorilor, Radu Mazăre, în calitate de primar al municipiului Constanţa, a lansat, la începutul anului 2011, programul de construire a unor locuinţe modulare grupate în Campusul Social “Henri Coandă”, aprobat prin hotărâre a Consiliului Local Constanţa. În acest context, Avraham Morgenstern i-ar fi dat lui Radu Mazăre 175.000 de euro, pentru că acesta să-i faciliteze câştigarea licitaţiei pentru contractul de construire a campusului social, în valoare de 40.964.030 lei fără TVA (circa 10 milioane de euro). Anchetatorii susţin că din cei 175.000 de euro, 95.000 de euro au fost transferaţi în contul personal al lui Radu Mazăre şi 80.000 de euro în contul pus la dispoziţie de fratele acestuia, senatorul Alexandru Mazăre, ambele fiind deschise la o banca din Israel.

Fostul primar al Constanţei Radu Mazăre a plecat în Madagascar la sfârşitul lunii decembrie. Atunci, el trebuia să se prezinte la Poliţia Constanţa, în cadrul controlului judiciar, dar a transmis că a plecat în Madagascar, unde face demersuri pentru a obţine azil politic.

sursa: stiripesurse.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here