SOV ține cu dinții de avere! Fostul mogul nu se dă bătut şi contestă executările silite iniţiate de ANAF

0
11

Sorin Ovidiu Vîntu caută soluţii în instanţă pentru a nu-şi pierde averea. Omul de afaceri contestă la Curtea de Apel Bucureşti executările silite decise de Fisc pentru a recupera prejudiciul din dosarul FNI.

ANAF a reuşit să vândă deja două proprietăţi ale afaceristului din Delta Dunării cu aproape 20 de milioane de lei!

Agentia Nationala de Administrare Fiscala a valorificat, prin licitatie, doua obiective turistice situate in Delta Dunarii, respectiv comuna Crisan si orasul Sulina, care fac obiectul confiscarii speciale dispuse de instanta in cadrul celor doua dosare de executare silita intocmite pe numele lui Sorin Ovidiu Vîntu, potrivit hotnews.ro. Prin vânzarea celor două proprietăţi, fiscul a recuperat 19,56 milioane de lei.

Complexul hotelier „Sulina”, din Sulina, cu suprafaţă totală de peste 1,4 hectare, a avut preţ de pornire a licitaţiei de 4.355.446 lei (946.836 euro) fără TVA. În acest caz este vorba despre un restaurant şi un hotel cu trei etaje.

Fiscul încearcă să vândă şi o altă proprietate din Mihăileşti, judeţul Giurgiu, cu o suprafaţă totală de 1.905 mp, din care 1543 mp curţi şi construcţii şi 362 mp arabil. Preţul de pornire a licitaţiei este de 282.319 lei (61.373 euro) fără TVA. Clădirea este formată din parte şi mansardă,, cu o suprafaţă totală de 267 de metri pătraţi.

În februarie 2017, Curtea de Apel București l-a condamnat definitiv pe Sorin Ovidiu Vîntu la 8 ani de închisoare cu executare în dosarul privind devalizarea Fondului Național de Investiții (FNI), instanța dispunând și confiscarea de la omul de afaceri a aproximativ 13 milioane de dolari.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here