Testul auto-administrabil care depistează HIV, în farmaciile din România

0
7

„Ești negatHIV? Testează-te și fii sigur!” este titlul campaniei lansate miercuri de promovare a importanței testării și depistării precoce a infecției cu HIV.

De asemenea, a fost lansat un test auto-administrabil, care necesită doar o singură picătură de sânge pentru depistarea HIV și care este disponibil în farmaciile din România.

Campania este derulată de Uniunea Națională a Organizațiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA (UNOPA) în parteneriat cu Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș” și Mylan, pe parcursul lunilor noiembrie și decembrie, în contextul în care, conform datelor furnizate de Comisia Națională de Luptă Anti-SIDA de la Institutul „Matei Balș”, peste 14.600 de pacienți cu HIV/SIDA sunt înregistrați în România, aproape jumătate dintre aceștia cu vârste cuprinse între 25 și 29 de ani. Potrivit datelor, din numărul total de pacienți cu HIV/SIDA existenți la nivel național, peste 600 de cazuri au fost depistate pe parcursul anului 2016, în timp ce alte 300 au fost diagnosticate numai în intervalul ianuarie — iunie 2017.

„Infecția HIV nu mai reprezintă o problemă terapeutică, însă este în continuare o problemă de sănătate publică, sute de cazuri noi de pacienți cu HIV/SIDA fiind înregistrate în fiecare an. Testarea precoce sau atunci când există risc prezintă numeroase avantaje atât pentru pacienți, care pot beneficia de servicii de sănătate eficiente cât mai rapid, cât și pentru sistemul de sănătate. Un diagnostic timpuriu poate duce la situația în care pacientul are încărcătură virală nedetectabilă și nu transmite virusul către cei dragi și, în cele din urmă, poate duce o viață normală și fără restricții”, afirmă dr. Adrian Streinu-Cercel, managerul Institutului Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș”, într-un comunicat de presă.

La rândul său, directorul executiv al Uniunii Naționale a Organizațiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA (UNOPA), Iulian Petre, spune că, deși prevenția și depistarea precoce sunt principalele arme în combaterea infecției cu HIV, în România există în continuare numeroase obstacole în desfășurarea eficientă a acestora, de la nivelul redus de conștientizare, la preconcepțiile despre aceasta.

„Însă diagnosticul infecției cu HIV nu mai reprezintă astăzi o condamnare la moarte. Dacă persoanele care știu că au fost expuse la risc se testează și primesc un diagnostic la timp au șanse să ducă o viață normală. Posibilitatea de a cumpăra un test direct din farmacie va oferi o șansă în plus celor care, din cauza temerii de a fi stigmatizați social, nu doresc să se adreseze serviciilor de sănătate publică sau laboratoarelor private”, precizează Iulian Petre, citat în același comunicat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here