Ungaria vrea să construiască o linie ferată de mare viteză, tip TGV, între Budapesta și Cluj: România o vrea până la București

0
68

Există consens între Ungaria şi România pentru ca prima conexiune de tren de mare viteză tip TGV, să se construiască între Budapesta şi Cluj-Napoca, a declarat Péter Szijjártó, ministrul afacerilor externe şi comerţului exterior al Ungariei, luni, la Bucureşti, după întrevederea cu Teodor Meleşcanu, şeful diplomaţiei române, conform MTI.

El a mai anunţat că guvernul ungar a aprobat un buget de un miliard de forinţi pentru realizarea studiului de fezabilitate pentru linia de cale ferată dintre Budapesta şi Cluj-Napoca. Partea română doreşte să extindă această linie până la Bucureşti, notează MTI.
“Nu avem nimic împotriva”, a spus Péter Szijjártó.

Există un acord şi în privinţa celor zece puncte temporare de trecere ale frontierei, construite pe graniţa dintre Ungaria şi România, două să devină în curând deschise permanent, pregătirile juridice şi tehnice necesare în acest sens fiind deja iniţiate de cele două guverne, a anunţat ministrul ungar de externe.

La întâlnirea de la Bucureşti cu Teodor Meleşcanu, Péter Szijjártó a discutat şi despre Legea învăţământului ucrainean şi despre acele probleme ale minorităţilor care se află acum pe agenda relaţiilor bilaterale.

În timpul vizitei în România, ministrul ungar de externe va purta discuţii şi cu preşedinţii celor două Camere ale parlamentului român, respectiv, cu Hunor Kelemen, preşedintele UDMR.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.