1721215988_index.jpeg

China a anunţat, miercuri, suspendarea negocierilor cu Statele Unite ale Americii privind controlul armelor şi neproliferarea și a dat în totalitate vina pe Washington pentru stagnarea discuţiilor.

hina suspendă consultările cu SUA privind controlul armelor şi neproliferarea. FOTO Shutterstock

Decizia gigantului asiatic a fost anunțată de purtătorul de cuvânt al diplomaţiei chineze, Lin Jian, în cadrul conferinţei de presă regulate a Ministerului de Externe, care are loc într-un context de tensiuni tot mai mari între ambele puteri, marcat de acuzaţiile SUA la adresa Chinei potrivit cărora Beijingul respinge noi negocieri şi nu răspunde propunerilor nord-americane, scrie Agerpres, care citează agenția EFE.

Motivul invocat de China la suspendarea negocierilor cu SUA: „Au subminat încrederea politică reciprocă” 

Potrivit purtătorului de cuvânt chinez, „de ceva timp, partea americană a ignorat opoziţia fermă şi…

Citeste mai mult