AFC-UNIREA-04-SLOBOZIA-CS-MIOVENI-LIGA-2-CASA-PARIURILOR-PLAY-OFF-30.03.202413.jpg

La fel ca în sezonul trecut de Liga 2, opt echipe evoluează în campionatul actual fără să aibă drept de promovare. Aparțin de cluburi de drept public, cărora actuala Lege a Sportului, una veche și mult contestată, le interzice accederea în prima ligă, chiar dacă din punct de vedere sportiv reușesc asta.

Corvinul Hunedoara a încercat și a avut sprijinul Federației Române de Fotbal să se schimbe în această vară, în contextul realizărilor sale spectaculoase – câștigarea Cupei României din postura de divizionară secundă și participarea în cupele europene, în trei duble manșe, după ce în prima a reușit să obțină calificarea -, însă, în cele din urmă, s-a lovit de refuzul federației, după ce patru participante în campionat au contestat avizul juridic din mai multe motive, principalul fiind faptul că noul sezon a început, iar regulamentul permite modificarea înaintea…

Citeste mai mult