1751307015_index.jpeg

Conflictul de 12
zile dintre Iran și Israel s-a încheiat cu un armistițiu, după ce sute de victime
au fost înregistrate pe ambele părți. Iranul a raportat luni cel puţin 935 de morţi,
printre care 132 de femei şi 38 de copii.

Iranul anunţă peste 900 de morţi după cele 12 zile de război cu Israelul. FOTO: EPA-EFE

Războiul de 12 zile
dintre Iran și Israel, care s-a încheiat oficial pe 24 iunie printr-un
armistițiu, a lăsat în urmă un bilanț tragic, cu cel puțin 935 de persoane
ucise, informează The Time of Israel.

Agenția de știri de
stat IRNA nu a oferit o defalcare între victimele militare și civile, dar a precizat
luni, 30 iunie, că dintre cele 935 de persoane 38 erau copii și 132 erau femei,
citând purtătorul de cuvânt al justiției, Asghar Jahangir. Raportul său de
săptămâna trecută indica 627 de persoane ucise.

Potrivit aceleiaşi
surse, 79 de persoane au fost ucise într-un atac israelian asupra celebrei
închisori…

Citeste mai mult