httpswww.prosport.roeuro-u21-2025daniel-pancu-iesire-nervoasa-dupa-georgia-u21-romania-u21-0-1-sunt-nemultumit-de-destule-lucruri-20187851.webp.webp

Daniel Pancu a spus pentru ProSport că în cazul în care FRF ar mai fi dorit o prelungire a contractului său cu naționala U 21, Mihai Stoichiță, cel care codncue Comisa Tehnică a federației, l-ar fi contactat până acum.

În urmă cu câteva zile, Comisia Tehnică a FRF a avut o șendință la care au participat atât eroul aceste veri, Ion Marin, cel care a dus România U 19 până în semifinalele Campionatului European, cât și Daniel Pancu.

Daniel Pancu: „Contractul meu cu FRF s-a încheiat și nu mi s-a mai propus prelungirea”

ProSport a aflat că printre cei care au vorbit în fața Comisiei Tehnice conduse de către Mihai Stoichiță a fost și Daniel Pancu, omul care a prezentat un raport al participării României la EURO U 21.

Însă, surprinzător Pancu, cel care după 1 iulie nu mai este oficial selecționerul…

Citeste mai mult