Președintele Nicușor Dan a anunțat miercuri, 20 august, când va face o vizită în SUA. Până atunci, Oana Țoiu, ministrul de Externe, se va afla la Chicago, pe 20 septembrie, agenda sa având trei obiective principale, între care pregătirea vizitei şi întâlnirea dintre cei doi şefi de stat.
Nicușor Dan/FOTO: Administrația Prezidențială
Întrebat, miercuri, când va face o vizită în SUA, preşedintele Nicuşor Dan a răspuns: „Probabil la începutul anului viitor, dacă totul merge conform planului”.
Acesta a subliniat că este important ca, înaintea vizitei, România să pregătească subiectele concrete de discuţie, nu doar în ceea ce priveşte securitatea, ci şi în privinţa cooperării pe plan economic.
„Important este, între timp, să parcurgem etapele preliminare şi când ne ducem acolo să ne ducem cu chestiuni concrete, de securitate, evident, dar şi economice.
E foarte important ca noi să avem mai mulţi…