Experții în securitate avertizează că Golful Finlandei – o porțiune îngustă de apă între Finlanda, Estonia și Rusia – ar putea deveni punctul declanșator al unui conflict direct între Moscova și NATO.
Situat între capitalele Helsinki și Tallinn, cu Sankt Petersburg la est, acest braț al Mării Baltice are o importanță strategică disproporționată față de dimensiunile sale. De-a lungul ultimului an, zona a devenit martoră la confruntări aeriene, activități navale suspecte și incidente de sabotaj subacvatic, amplificând tensiunile dintre Rusia și alianța nord-atlantică, scrie The Sun.
O zonă restrânsă, dar cu miză globală
Cu o lățime de doar 130 de kilometri, Golful Finlandei este una dintre cele mai sensibile regiuni maritime din Europa. Potrivit expertului în securitate internațională Tom Keatinge, „este un spațiu foarte strâmt, dar extrem de încărcat militar. Erori sau provocări în astfel de locuri pot avea…