1764872740_index.jpeg

Președintele României, Nicușor Dan, a trimis Parlamentului cererea de reexaminare a legii care modifică OUG 31/2002 avertizând că unele prevederi sunt neclare și pot genera abuzuri.

Nicușor Dan cere reexaminarea unui legi FOTO: Administrația Prezidențială

  Președintele României, Nicușor Dan, a anunțat că a transmis Parlamentului cererea de reexaminare a legii care modifică Ordonanța de Urgență 31/2002 privind interzicerea organizaţiilor, simbolurilor şi faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, scrie Mediafax.

„Statul român are datoria de a acționa ferm împotriva urii, xenofobiei și incitării la discriminare. Totuși, această datorie poate fi îndeplinită doar prin legi clare, previzibile și echilibrate. În caz contrar, riscăm efectul opus, amplificarea tensiunilor într-o…

Citeste mai mult