Prim-vicepreședintele PSD, eurodeputatul Victor Negrescu, a explicat necesitatea unei dezbateri cu privire la funcționarea actualei coaliții de guvernare, mai ales în contextul în care cel de-al doilea proiect pentru modificarea condițiilor de pensionare ale magistraților ar pica din nou la CCR.
PSD a votat pentru moțiunea simplă depusă împotriva ministrului Mediului, partidul a dând startul și unui proces intern de analiză cu privire la participarea la guvernare.
FOTO Victor Negrescu / Arhivă
„Colegii mei din Parlamentul României au avut ocazia să o audieze pe doamna ministru (Diana Buzoianu – ministrul Mediului – n.r). A existat un dialog şi, după ce au ascultat mesajele doamnei ministru, au decis să voteze împotriva modului în care a performat în fruntea acestui minister. Este adevărat, Partidul Social Democrat este foarte bine reprezentat în acele comunităţi care au fost afectate de criza apei şi cunosc în detaliu cele…