Președintele Consiliului Județean Ilfov, Hubert Thuma, solicită Guvernului condus de Ilie Bolojan clarificări privind sumele ce urmează să fie transferate autorităților locale pentru investițiile începute. Într-o postare pe Facebook, Thuma a publicat un videoclip din 2017 cu Ilie Bolojan, pe atunci primar la Oradea, care reclama „confiscarea” fondurilor orașului de către Guvernul României.
Thuma a publicat un videoclip din 2017 cu Ilie Bolojan. FOTO: Facebook/Hubert Thuma
„Nu ne dorim ca sumele produse în comunitățile noastre să fie „confiscate” de bugetul central/de stat și nu vrem să avem mai puțină autonomie locală. Cum spunea și domnul Bolojan în 2017, pe când era primar la Oradea: Administrația locală trebuie să aibă resursele necesare pentru a livra rezultate”, a transmis Thuma pe Facebook.
În videoclip, Bolojan declara: „Suntem forțați să mărim impozitele pe anul viitor datorită confiscării banilor orașului…