Radu Banciu (55 de ani), poate cel mai controversat jurnalist sportiv din România, și-a amintit de un episod în care a fost concediat prin telefon.
Motivul este unul ireal. Banciu s-a băgat în față pentru a-și sprijini colegii aflați în dificultate, după care a fost trădat și a suportat singur consecințele.
Radu Banciu, detalii despre cum a fost concediat, prin telefon, de la Sport Total FM
Radu Banciu este unul dintre cei mai experimentați jurnaliști sportivi din România aflați încă în activitate, iar de-a lungul carierei a colaborat cu multiple trusturi și personalități din peisajul media.
Cu unii a rămas în relații bune, în timp ce cu alții s-a certat și nu și-a mai vorbit până în prezent, un exemplu fiind Radu Naum.
De curând, în una dintre emisiunile sale, Radu Banciu a făcut câteva dezvăluiri despre perioada pe care a petrecut-o la postul de radio Sport Total FM. Nici această experiență nu poate fi…