PRIMUL-ANTRENAMENT-AL-FC-PETROLUL-SUB-COMANDA-LUI-FLORIN-PARVU-10.02.2023-scaled-e1700122438950.jpg

Fotbaliștii de la Petrolul Ploiești au refuzat să se antreneze în cursul zilei de miercuri, fiind neplătiți de trei luni.

Se alege praful de Petrolul Ploiești! Greva fotbaliștilor din cauză că nu și-au primit banii pe salarii de trei luni

Jucătorii de la Petrolul Ploiești au ajuns la limita răbdării după ce nu și-au mai văzut salariile de trei luni, astfel că miercuri au trecut la fapte. Aceștia au refuzat să participe la antrenamentul echipei, pentru a protesta, astfel, împotriva conducătorilor.

Fotbaliștii ar putea, conform regulamentelor aflate în vigoare, să depună cerere pentru a fi declarați liberi de contract, însă niciunul nu ar avea de gând să treacă la fapte, probabil motivați și de locul foarte bun ocupat în clasamentul Superligii, 6. Elevii lui Florin Pîrvu se simt, însă, cu cuțitul la os, astfel că miercuri au boicotat ședința de pregătire la care ar fi trebuit să participe.

Citeste mai mult

Lasă un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *