Mai mulți politicieni sunt testați pentru competiția
prezidențială, care ar putea schimba structura politică a țării.
Nici nu au trecut bine alegerile locale și europarlamentare,
iar partidele au și trecut la etapa următoare, cea a stabilirii candidaților la
alegerile prezidențiale. Deja, între PNL și PSD există un dezacord privind data
alegerilor, liberalii dorind ca acestea să fie mutate în decembrie, în vreme ce
social democrații vor ca alegerea președintelui să se facă în septembrie,
conform unei înțelegeri în coaliție.
La PNL, cel mai probabil în cursa pentru Cotroceni va
merge preşedintele partidului, Nicolae Ciucă. Decizia ar putea fi luată
săptămâna viitoare. Vineri, la finalul unei şedinţe care a durat
peste şase ore, liberalii au stabilit, vineri, că vor avea propriul candidat la
alegerile prezidenţiale.
„Am încheiat întâlnirea conducerii PNL cu preşedinţii
de filială din întreaga ţară. Am avut o…