Curtea Constituţională a respins, ca neîntemeiată, sesizarea USR și Forța Dreptei în cazul hotărârilor Parlamentului prin care prin care Vlad Bontea şi Pavel Popescu au fost numiţi vicepreşedinţi ai Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM).
FOTO Arhivă Adevărul
„În esenţă, în ceea ce priveşte critica referitoare la adoptarea hotărârii de numire a vicepreşedinţilor ANCOM în cursul mandatului vicepreşedinţilor în exerciţiu, fără precizarea datei de la care noii vicepreşedinţi intră în funcţie, Curtea a constatat că data de la care începe mandatul noilor vicepreşedinţi ai ANCOM, numiţi prin Hotărârea Parlamentului României nr. 33 din 10 octombrie 2023, se deduce din interpretarea acestei hotărâri în corelare cu Hotărârea Parlamentului României nr. 79 din 11 octombrie 2017, ţinând cont de succesiunea firească a mandatelor în timp, astfel încât critica, ce vizează o…