El Salvador s-a oferit să găzduiască deținuți din închisorile americane, inclusiv pe cei ce dețin cetățenie americană, a anunțat luni secretarul de stat american Marco Rubio. Acordul ar fi unul fără precedent și foarte problematic din punct de vedere juridic, relatează CNN și BBC.
Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio și președintele din El Salvador, Nayib Bukele FOTO EPA-EFE
În cadrul unei întrevederi cu președintele Nayib Bukele în El Salvador, Rubio a declarat că SUA „sunt profund recunoscătoare” și că nicio altă țară nu a făcut vreodată o astfel de ofertă de prietenie. Potrivit înțelegerii, națiunea din America Centrală va accepta, de asemenea, migranți de orice naționalitate care au fost deportați din SUA.
Țara va continua să accepte deportați salvadorieni care au intrat ilegal în SUA, a spus el. De asemenea, va „accepta spre deportare orice străin fără acte din Statele Unite care este un criminal,…