Fostul-fotbalist-al-lui-Dinamo-lovit-crunt-de-viata-A-fost-operat-pentru-o-tumora-la-numai-24-de-ani-scaled.jpg

Fotbalistul Marco Ehmann (24 de ani), care în trecut a evoluat și la Dinamo, a fost operat pentru a-i fi extirpată o tumoră.

Potrivit anunțului făcut chiar de fundașul central, prin intermediul rețelelor de sucializare, intervenția chirurgicală a fost un succes.

Marco Ehmann, fostul fotbalist al lui Dinamo, a fost operat pentru o tumoră

Cu toate că are numai 24 de ani, fostul fotbalist al formației din Șos. Ștefan cel Mare s-a confruntat cu o problemă medicală serioasă.

Acesta a avut o tumoră, astfel că a fost nevoit să fie supus unei intervenții chirurgicale.

La scurt timp după ce a ieșit din operație, Marco Ehmann a făcut, prin intermediul rețelelor de socializare, anunțul pe care ăl aștepta toată lumea. „Intervenția chirurgicală a decurs bine. Tumora nu mai e”, a transmis fotbalistul.

Foto: Instagram Marco Ehmann

Ehmann a retrogradat cu Dinamo. Acum, a retrogradat din prima ligă din Polonia

Marco Ehmann a făcut…

Citeste mai mult