Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, susține că nu va avea nicio implicare în alegerea viitorului șef al Alianței, precizând că decizia va fi luată de aliați prin consens.
Mircea Geoană, secretarul general adjunct FOTO: Profimedia
„Ştiţi cum este, fiecare dintre noi crede că este de neînlocuit. Dar vine momentul când trebuie să mergem mai departe în viaţă. E o decizie pe care aliaţii o iau, noi nu avem niciun fel de contribuţie (…) la alegerea sau identificarea succesorilor noştri. Este de notorietate că secretarul general şi eu lucrăm într-o echipă formidabil de sudată şi, la un anumit moment, aceste mandate, al domnului Stoltenberg, al meu, vor ajunge la un punct terminus. Atunci aliaţii vor fi pregătiţi pentru a găsi succesorii noştri care sunt cel mai bine pregătiţi şi care răspund nevoii de consens în alianţă. Este o alianţă care îşi alege liderii prin consens”, a afirmat Mircea Geoană, potrivit…