Premierul Ilie Bolojan a transmis un mesaj de susținere cu ocazia marcării a 34 de ani de la proclamarea Independenței Republicii Moldova. Șeful Guvernului a subliniat că România va continua să fie un aliat puternic al Chișinăului, indiferent de provocările vremurilor.
Republica Moldova celebrează 34 de ani de la proclamarea independenței. FOTO: gov.ro
„România va rămâne susţinător de neclintit al idealurilor Republicii Moldova şi al românilor de peste Prut, aşa cum a dovedit în cei 34 de ani de la proclamarea independenţei statului. Legătura unică de limbă, cultură, istorie şi tradiţii a creat spaţiul prieteniei şi solidarităţii între statele noastre”, a transmis premierul, miercuri, 27 august, într-un comunicat oficial, potrivit News.ro.
Ilie Bolojan a reafirmat sprijinul ferm al României pentru parcursul european al Republicii Moldova, pe care l-a numit „pasul firesc al relaţiei noastre frăţeşti”.
„Aşa cum am…