Louis Munteanu ar putea face pasul spre un campionat puternic al Europei, în perioada de mercato a acestei veri. Presa italiană a dezvăluit că Genoa lui Dan Șucu este interesată de serviciile sale.
Recent, atacantul a evoluat alături de naționala U21 a României la Campionatul European din Slovenia și a marcat un gol de zile mari, chiar în poarta Spaniei. Aceasta din urmă a câștigat meciul, scor 2-1, dar selecționerul Santi Denia nu a ezitat să-l remarce.
Tot la turneul final, căpitanul tricolorilor a avut parte, însă, de un moment dificil. Vorbim despre penalty-ul ratat în partida cu Italia, pierdută la limită, scor 0-1.
Louis Munteanu, dorit de Genoa
Cotat la 5 milioane de euro, Louis Munteanu a avut prestații excelente în stagiunea recent încheiată. Nu mai puțin de 25 de goluri a marcat pentru CFR Cluj, contribuind, totodată, cu 3 pase decisive, într-un total de 41 de meciuri.