Kremlinul a transmis că perspectivele unei păci în Ucraina nu au fost îmbunătățite de modificările aduse de Europa și Ucraina propunerilor formulate de Statele Unite.
Eforturile diplomatice continuă și duminică. FOTO: EPA-EFE
Ajustările discutate de europeni şi ucraineni nu contribuie la apropierea unui acord de pace pe termen lung, a declarat, duminică, Iuri Uşakov, consilierul principal pentru politică externă al preşedintelui rus Vladimir Putin.
„Aceasta nu este o prognoză. Sunt sigur că propunerile pe care europenii şi ucrainenii le-au făcut sau încearcă să le facă nu îmbunătăţesc documentul şi nu cresc posibilitatea de a ajunge la o pace pe termen lung”, a afirmat Uşakov, în faţa jurnaliştilor, potrivit agenției ruse Interfax, citată de Reuters.
În ultimele zile, negociatori europeni şi ucraineni au purtat discuţii privind modificarea unui set de propuneri formulate de Statele Unite pentru încheierea…