Daniel Bîrligea (26 de ani) a vorbit cât se poate de deschis despre caruselul emoțional prin care a trecut în sezonul 2025-2026 și pe care nu mai vrea să îl experimenteze niciodată la FCSB.
Atacantul a fost măcinat de accidentări, fiind indisponibil din martie, însă mai presus de problemele sale fizice, FCSB a ajuns în play-out și a fost la un pas să rateze complet obiectivele. Din fericire pentru roș-albaștri, colegii lui Bîrligea au salvat totul pe final, când au câștigat barajul pentru ultimul loc de Conference League.
Daniel Bîrligea vrea să uite sezonul 2025-2026 și să revină în prim-plan cu FCSB
Daniel Bîrligea s-a accidentat în martie, iar în aprilie s-a operat pentru a scăpa de o problemă care-l chinuia de 10 ani, astfel că lunile fără meciuri oficiale s-au adunat în dreptul lui.