În această perioadă a anului, litoralul românesc este luat cu asalt de turişti din toată ţara şi nu numai. Astfel, terasele şi restaurantele sunt pline ochi. Medicii trag un semnal de alarmă şi îi roagă pe oameni să fie foarte atenţi de unde mănâncă în concediu.
Litoral SURSĂ Arhiva Adevărul
Recent, reprezentanţii ANPC au efectuat mai multe controale la malul Mării Negre iar rezultatele acestora nu sunt chiar pe placul turiştilor. Din opt terase verificate, la toate au fost identificate neregului. De cele mai multe ori este vorba despre preparate care sunt ţinute la temperaturi mult prea mari, deşi maixmul nu trebuia să depăşească 4 grade Celsius.
,,Trebuie să fim foarte atenţi dacă nu vrem să ne stricăm concediul”
Conform doctorilor, tot mai multe persoane ajung la spital din cauza alimentelor alterate pe care le consumă. Astfel, numărul cazurilor de pacienți cu enterocolită este într-o continuă creștere în această…