Nicolas Kicker (259 ATP), tenismenul argentinian care a ispășit o suspendare uriașă pentru trucare de meciuri, stârnește din nou suspiciuni, după ce a recurs la un gest extrem de controversat.
Sportivul care în trecut s-a clasat în Top 100 ATP și-a pus fanii în cap, după ce a decis să abandoneze meciul disputat vineri contra brazilianului Gustavo Heide (309 ATP), la scorul de 2-6, 1-5 și minge de meci.
Teoretic, Kicker trebuia să mai stea pe teren un singur punct pentru ca partida să se încheie în condiții normale. Ținând cont și de istoricul său, argentinianul este suspectat că s-ar fi retras tocmai pentru ca pariurile plasate pe el să fie declarate nule.
Un tenismen cunoscut care în trecut a fost suspendat pentru trucare de meciuri s-a retras la 6-2, 5-1 și minge de meci pentru adversar
Momentul în care Nicolas Kicker decide să abandoneze meciul cu Gustavo Heide, contând pentru faza sferturilor de finală la turneul…