Un proiect adoptat de Parlament schimbă modul în care sunt redactate hotărârile judecătorești. „Proiectul ajută și la debirocratizare, lăsând mai mult timp magistraților să se aplece asupra cauzei și a soluției”, explică inițiatoarea.
„Hotărârile judecătorești vor putea fi redactate într-un timp mai scurt și vor fi mai clare, iar judecătorii vor avea mai mult timp pentru analiza cauzelor și stabilirea soluției corecte. Toate acestea după ce Parlamentul a adoptat modificarea Codului de procedură civilă inițiată de deputata USR Oana Murariu. Pentru ca măsura să se aplice mai este nevoie doar ca legea să fie promulgată de președinte”, anunță USR.
Potrivit inițiatoarei, hotărârile vor fi schimbate în totalitate:
„Proiectul adoptat astăzi, susținut și de Consiliul Superior al Magistraturii, simplifică modalitatea în care este redactată hotărârea judecătorească. Se va pune accent pe aspectele esențiale…