Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, susține că organizarea de alegeri anticipate reprezintă singura soluție pentru depășirea crizei politice actuale, criticând negocierile pentru formarea noului Guvern. Acesta a afirmat că partidul pe care îl reprezintă este „primul în sondaje” și are dreptul să își stabilească propria direcție politică, fără a fi „la remorca vreunui alt partid”.
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu. FOTO: Adevărul
„Este scandal între PSD, PNL , USR și UDMR? Noi am spus din 2024 că țara nu poate fi guvernată de o astfel de coaliție. Singura soluție democratică de ieșire din criza politică este organizarea de alegeri anticipate! Singura soluție! Orice guvern votat acum nu face decât să prelungească criza!”, a transmis Petrișor Peiu, într-un mesaj publicat pe pagina sa de Facebook.