Pedro Sanchez, premierul Spaniei, îl acuză pe miliardarul Elon Musk că „atacă în mod deschis (instituţiile)” și avertizează asupra unei revitalizări a fascismului, la 50 de ani de la moartea dictatorului Spaniei, Francisco Franco, scrie News.ro.
FOTO: EPA-EFE
„Internaţionala reacţionară, aşa cum a spus preşedintele (francez) Macron în urmă cu câteva zile, (…) condusă de cel mai bogat om de pe planetă, atacă deschis instituţiile noastre, incită la ură şi cheamă deschis la sprijin pentru moştenitorii nazismului în Germania la următoarele alegeri”, a denunţat liderul socialist, fără a-l menţiona pe miliardar pe nume.
Emmanuel Macron a declarat luni, 6 ianuarie, că Elon Musk susține această „internațională reacționară”, fără a-i menționa numele.
„Acum 10 ani, dacă ni s-ar fi spus că proprietarul unei mari reţele de socializare din lume avea să susţină o nouă internaţională reacţionară şi că avea…