Prim-ministrul slovac Robert Fico a afirmat miercuri, 5 iunie, într-un mesaj video că își va relua activitatea încetul cu încetul și că îl iartă pe individul care a încercat să-l omoare, transmit agenţiile internaţionale de presă.
În mesajul video făcut public pe contul său de Facebook, premierul slovac susține că nu consideră că tentativa de asasinat a fost o acțiune a unui „nebun singuratic”, caracterizându-l pe autor drept un activist al opoziţiei şi un „mesager” al „urii” acestei opoziţii. Cu toate acestea, Fico susține că îl iartă şi nu va lua măsuri legale împotriva suspectului, în prezent arestat, scrie Agerpres.
„Pe 15 mai, un activist al opoziţiei slovace a încercat să mă asasineze din cauza opiniilor mele politice„, a declarat premierul în mesajul cu pricina, vorbind calm. Dar „nu am niciun sentiment de ură faţă de necunoscutul care a tras asupra mea„, a mai adăugat premierul. „Îl iert şi îl…