Petrolul a remizat, pe teren propriu, scor 0-0, cu FCSB, într-un meci care a pus o piedică echipei campioane în lupta pentru titlu. Chiar dacă remiza nu a readus Petrolul pe loc de play-off, acolo unde ploieștenii au stat mare parte din acest sezon, ea a adus un important bonus financiar în vestiar.
Conducerea clubului a decis să acorde fotbaliștilor primă de victorie pentru acest egal, adică 900 de euro, în ideea de a răsplăti efortul de pe teren, dar și pentru a-i motiva în perspectiva următorului meci, cel cu Hermannstadt, programat duminică, de la ora 14.30.
Conducerea Petrolului i-a răsplătit pe jucătorii lui Adi Mutu pentru remiza cu FCSB
Unul dintre secretele succesului Petrolului în acest sezon a fost achitarea, în regim de urgență, a primelor de joc, care adesea au fost chiar dublate. Prin această măsură, s-a atenuat întârzierea salariilor, iar unitatea în vestiar a fost menținută.