Persoanele care au lucrat în instanțe și parchete au cele mai mari pensii speciale, opt dintre acestea având venituri lunare brute de peste 50.000 de lei. Top 20 al celor mai bine plătiți ex-magistrați se încheie la suma de 43.569 de lei.
Parlamentul se află la a patra încercare de reformare a pensiilor speciale în ultimii patru ani
Conform datelor furnizate de Casa Națională de Pensii Publice, la solicitarea ziarului „Adevărul”, cea mai mare pensie specială plătită în România este de 58.191 de lei.
A doua pensie, ca venit brut, este de 56.875 de lei, în timp ce a treia are o valoare de 56.447 de lei. Și pensiile de pe locurile 4 și 5 sar de 55.000 de lei, adică 55.900 de lei, respectiv 55.191 de lei. După cum se poate observa, toate sunt ale unor foști angajați din instanțe judecătorești sau parchete.
A șasea pensie specială ca valoare este de 50.895 de lei, în timp ce pensiile de pe locurile șapte și opt sunt 50.392 de…