Președintele american Donald Trump a anunțat miercuri că Statele Unite au confiscat un petrolier „foarte mare” în largul coastelor Venezuelei, într-o acțiune menită să intensifice tensiunile cu Caracasul.
Trump anunță confiscarea celui mai mare petrolier din largul coastelor Venezuelei FOTO: AFP
„Tocmai am capturat un petrolier în largul coastelor Venezuelei – un petrolier mare, foarte mare, de fapt cel mai mare capturat vreodată. Și se întâmplă și alte lucruri, pe care le veți vedea mai târziu și despre care veți discuta mai târziu cu alte persoane”, a declarat Trump reporterilor, potrivit Agerpres.
Deocamdată, președintele american nu a oferit detalii despre numele navei, proprietarul acesteia sau destinația petrolierului. Doi oficiali americani au precizat pentru Reuters că operațiunea a fost condusă de Garda de Coastă a SUA, fără a indica locul exact al interceptării. Un înalt oficial al administrației Trump a…