Președintele SUA, Donald Trump și-a exprimat sprijinul pentru consilierul său pentru securitate națională, iar Casa Albă a negat că materiale clasificate ar fi fost distribuite de oficialii administrației pe un chat neguvernamental unde a fost inclus din greșeală un jurnalist, relatează Wall Street Journal.
Mike Waltz alături de secretarul apărării Pete Hegseth FOTO EPA-EFE
Consilierul pentru securitate națională Mike Waltz a organizat discuția cu privire la planurile SUA de a lansa atacuri aeriene împotriva militanților Houthi din Yemen și l-a inclus din greșeală pe redactorul șef al revistei The Atlantic, Jeffrey Goldberg. Incidentul a stârnit îngrijorare la Washington cu privire la protocoalele administrației americane privind protejarea informațiilor sensibile din domeniul apărării.
Trump și-a semnalat marți sprijinul pentru Waltz, care a fost criticat în privat de oficiali ai administrației în urma incidentului. „Michael…