Premierul României, Marcel Ciolacu, a transmis, marţi, un mesaj în care felicită marinarii, de Ziua Marinei, dar şi pe toţi cei care îşi serbează onomastica de Sfânta Maria.
Premierul Marcel Ciolacu FOTO Inquam Photos
„Sunt bucuros să mă aflu astăzi, la Constanţa, în această zi cu totul specială, invitat la ceremonia organizată cu prilejul Zilei Marinei Române şi a Forţelor Navale Române”, a scris, marţi, pe Facebook, Marcel Ciolacu.
Premierul a transmis un mesaj şi pentru toţi sărbătoriţii zilei: „Sfânta Maria să îi ocrotească pe marinari, pe toţi cei care îşi sărbătoresc ziua onomastică şi poporul român”.
Preşedintele Klaus Iohannis, premierul Marcel Ciolacu, dar și preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, au participat marți la Zilele Marinei Române.
De asemenea, conducerea Ministerului Apărării participă, marţi, la Constanţa, la ceremoniile de Ziua Marinei.