Tehnicianul spaniol Luis Enrique a fost cel care a insistat ca golgheterul Kylian Mbappe să revină la antrenamentele primei echipe și care a avut încredere că șefii PSG vor reuși să îl convingă să continue pe Parc des Princes. Asta după ce starul francez a fost exilat în afara lotului, după scandalul generat de negocierile contractuale eșuate cu conducerea pariziană.
Luis Enrique, noul antrenor al lui PSG, a sperat că va fi găsită o soluție la problema lui Kylian Mbappe
Relațiile dintre Kylian Mbappe și conducerea PSG au devenit tensionate, după ce golgheterul campioanei din Ligue 1 a anunțat că nu își va prelungi înțelegerea cu parizienii, scadentă în vara lui 2024. Acest lucru ar putea duce automat la pierderea gratis a lui Mbappe, ceva de neconceput pentru președintele PSG, Nasser Al Khelaifi.
Oficialul qatarez a declarat că atacantul de 24 de ani nu va fi lăsat să plece gratis de pe Parc des Princes, după ce PSG a…