Dorin Goian, fostul fundaș central de la FCSB, a spus de ce a intrat Octavian Popescu în colimatorul lui Gigi Becali recent, bineînțeles, în viziunea sa personală.
De ce a ajuns Octavian Popescu în colimatorul lui Gigi Becali: „E prea mult pentru el!”
Fostul internațional român, în prezent în vârstă de 42 de ani, a spus că are impresia că tânărul fotbalist de la FCSB a clacat sub presiunea mediatică pusă asupra sa în tot acest timp scurs din momentul în care a devenit un jucător important pentru gruparea roș-albastră.
„Octavian Popescu este un jucător foarte tânăr, care poate în anumite momente i s-a acordat prea multă atenție de către presă în special. Și atunci îl mai ia valul.
Trebuie să confirmi meci de meci dacă ești un jucător bun și în meciuri internaționale. Lăsați-l în pace…